Sebestyén Péter: Ikaros (Ikarosz Román nyelven)

Láttad a meredélyt? A szép nekilendülést? Ahányszor 
tárul a szárny, az újdonat lehetetlen - - 
mikor reccsen a statika -
Mert rajzolt köreik majdnem-tökélye is több, 
mint a látás engedelme, és a Fiú mennyet
éppen-fölkarcoló kiáltása - -
Az íratlan-hagyott tér, a kiterjedésre váró vonal,
a mindenfelől összenőtt óceán amit 
sosem fog eltéveszteni - -

Nem a magasság, sem Nap-krematórium, sem nagyravágyás
nem töri szét. Porladó lélegzettel angyali tükörbe rántja
az utolsó érzékelés. Az ív, hibátlanság gömb-árnya, 
a gyémántnál-keményebb áttetsző csalás,
a szemérmes gravitáció.

Végül teljes a vonulás: fellegekben száz évszak hűs esője,
a hónapok apályból-növő szédülete és minden mi
odafönn hullik, a kék csend - - 
Engedd el őt. Engedj el mindnyájunkat.
Sirály kering fölfelé. Éj mossa az elengedett partokat.

Ai văzut adâncul? Avântul impozant? De câte ori
se desface aripa, când statica trosnește
înnoirea e imposibilă - -
Căci și aproape-perfecțiunea cercurilor desenate e mai mare
decât supunerea vederii și strigătul Fiului
care chiar acuma zgârie paradisul - -
Spațiul lăsat nescris, linia așteptând extinderea,
oceanul concrescut pretutindeni pe care
nu-l va greși niciodată - -
 
Nu înălțimea, nici Soarele-crematoriu, nici pretențiile
nu-l sparg în bucăți. Ultima percepție îl atrage-n oglindă 
cu respirația prăfuită. Arcul, umbra-sferă a perfecțiunii,
frauda transparentă mai tare ca diamantul,
gravitația timidă.

La urmă migrarea-i completă: în nori ploaia sutelor de anotimpuri,
amețeala crescută din refluxul lunilor și tot ce cade
acolo sus, linitea albastră - -
Dă-i drumul. Dă-ne tuturor drumul.
Un pescăruș se învârte în sus, în jos - - Nimic nu mai e,
doar umbre, doar răbdarea sângelui înghețat, doar țara pustie,
penele pe pământ, robia, amintirea.