Kosztolányi Dezső: Noaptea, când dormi (Éjjel az alvó mellett Román nyelven)

Éjjel, ha alszol, s hallom, hogy lehelsz,
megrémülök: ez az, mit szeretek?
Ezt a ziháló, gyarló gépkazánt,
ezt a szegény, kis árva kelepet?
És hallgatom, hogy lopja életét
a semmiből a gyönge fújtató,
amellyel együtt reszket életem
isten kezébe, s földre sújtható.
Te, mindenem, rejtélyes szerkezet,
esetleges váz, élő gőztülök,
ki hogyha gyorsulsz, lassulsz vagy megállsz,
Dunába ugrom és megőrülök.
Jaj, én bolond, hogy erre épitek,
nagyobb bolond énnálam nincsen itt,
bölcsebb a züllött kártyás, a hajós,
ki a viharra bízza kincseit.
Letérdelek, fölugrom, jajgatok,
szemembe félelem és éji láz,
s mint nyafka agg, gyáván sopánkodom:
"Vigyázz, vigyázz."

Noaptea când dormi și-aud cum răsufli,
mă sperii: ăsta-i ceea ce iubesc?
Acest cazan ce gâfâie-ntruna
și toace, acest orfan? - gândesc.
Și-ascult cum fură viață din nimic
acest burduf plăpând, neștiutor,
cu care viața-mi tremură mereu,
mângâiat ori bătut de Dumnezeu.
Tu, viața mea, mecanism secret,
cadru posibil, fluier viu cu aburi
când grăbești, încetinești sau te-oprești
sar în Dunăre și înnebunesc.
Vai, ce nebun sunt că încă mai cred
că nu există un nebun mai mare,
mai înțelept e corăbierul
ce-ncredințează furtunii comoara.
Mă las în genunchi, mă ridic, mă vait
cu ochii-n febra nopții și în spaimă,
și ca bătrân fricos mă tânguiesc:
”Ai grijă, ai grijă.”