Pintér Tibor: În mocirlă (A lápon Román nyelven)

Vonulnak el lassú zenére
a nyár bogáncsai.
Dalok se kelnek a zúgva
lecsapó moccanatlanságban.
 
Dermedten várunk
sebekbe fagyva
míg csobog a víz
és hív a mocsár.
 
Mondhatnám persze
erre a percre
készült a szív.
Hogy el-ne-nyelje
hogy elviselje
azt ami hív.
 
Csak állatok járnak
peckesen körbe
néhány még úszik
majd lemerül.
 
Üldögélsz csendben
és kimeredsz még?
Ennyi elég?
Vagy aki vagy?
A szív kihagy?
Vagy csak az agy?
 

Ciulinii verii mărșăluiesc
pe melodie lentă.
Nici cântece nu se trezesc
în nemișcarea stârnită vuind.
 
Așteptăm împietriți
în răni amorțiți
cât gâlgâie apa
și ne cheamă mocirla.
 
Aș putea spune
doar clipa asta
aștepta inima.
Să nu înghită
să-ndure tot
ce o chema.
 
Doar animale se-nvârt
încordate
câțiva mai înoată
apoi cad la fund.
 
Stai liniștit
privind amorțit?
Atât e destul?
Ești cine ești?
Inima-ți stă-n loc?
Sau poate creierul?